„U” Cluj va juca și în viitoarea ediție a Ligii Naționale de handbal feminin, în ciuda speculațiilor care s-au făcut în ultimele zile. În handbalul feminin a circulat informația conform căreia formația ardeleană s-ar putea retrage din prima ligă, din cauza dificultăților financiare. Restanțele financiare către handbaliste s-au adunat la câteva luni, iar pe masa FRH există deja cinci memorii, dintre care două au și un verdict final.
Într-o discuție telefonică purtată cu oficialii echipei de handbal, aceștia au susținut că nu se pune problema ca „U” Cluj să se retragă din campionat, caz în care locul ar urma să fie luat de Dinamo București. Pentru a evita orice speculații, „U” Cluj a și pregătit jea cererea de înscriere în viitoarea ediție de campionat.
Gruparea ardeleană trebuie să plătească până la sfârșitul lunii iunie restanțele către Alla Sheiko și Tamara Bokaric, în sens contrar va avea transferurile blocate. În același timp, Alexandra Dindiligan, Alexandra Prodan și Sonia Vasiliu au câștigat procesul cu U Cluj la Comisia de Memorii, dar clubul a făcut Apel. Dintre cele trei handbaliste, conducătorii Univeristății susțin că Dindiligan și-a exprimat dorința de a pleca în această vară, însă în acest caz clubul care o dorește trebuie să plătească o grilă de transfer.
La capitolul sosiri, Clujul anunță revenirea la Cluj a coordonatorului Mihaela Ani-Senocico. „U” va mai aduce trei junioare de 18 ani, pe care le-a urmărit la turneul final de la Droberta Tr. Severin. Cât privește situația financiară, oficialii grupări sunt optimiști că aceasta se va îmbunătăți în urma Ordonanței de Urgență de modificăre a Legii Sportului, emisă de Guvernul României. În acest sens, clubul a avut o serie de discuții cu autoritățile locale, care au promis susținere financiară chiar de la rectificarea bugetară din această vară.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER